Ce spun cei de la Universitatea Craiova despre șansele la titlu! „Diferenţa faţă de CFR Cluj e aşa mare, încât nu mai simţim asta”

Redactor:
Cosmin Staicu
Ce spun cei de la Universitatea Craiova despre șansele la titlu! „Diferenţa faţă de CFR Cluj e aşa mare, încât nu mai simţim asta”
  • Publicat:

Jovan Markovic (21 de ani) spune că, o dată cu ieşirea din lupta pentru titlu, la Universitatea Craiova nu se mai resimte presiune, iar obiectivele rămase sunt câştigarea Cupei României şi a Supercupei, trofee deţinute de formaţia din Bănie.

De asemenea, Markovic se aşteaptă la un duel spectaculos între Universitatea Craiova şi Farul, azi, de la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”, ţinând cont de partidele directe anterioare cu formaţia lui Gică Hagi şi de faptul că ambele echipe sunt calificate în play-off şi au un stil de joc ofensiv.

Markovic, care va împlini 22 de ani la sfârşitul acestei luni, a ajuns la nouă goluri în acest sezon, o dată cu „dubla” reuşită la Mioveni, şi spune că datorează forma bună colegilor săi şi antrenorului Laurenţiu Reghecampf.

Ce spun cei de la Universitatea Craiova despre șansele la titlu! „Diferenţa faţă de CFR Cluj e aşa mare, încât nu mai simţim asta”

Laurenţiu Reghecampf îl avertizează pe Jovan Markovic că trebuie să muncească şi mai mult, întrucât va avea concurenţă acerbă pentru postul de atacant, după revenirea în lot a lui Elvir Koljic.

La meciul Universitatea Craiova – Farul va juca și Andrei Ivan, jucător ce și-a revenit după ce a fost infectat cu Covid-19.

„Este o diferență foarte mare, atât de mare încât nu simțim o presiune și s‑ar putea ca acesta să fie un lucru bun pentru noi. Nu ne gândim la distanța față de CFR, ci la fiecare meci separat, și eu zic că până acum această strategie a dat roade. Ne vedem de noi și ce avem noi de făcut și mai vorbim despre clasament și diferența de puncte către finalul playoff‑ului. Cupa şi Supercupa sunt obiectivele noastre. Știm deja ce înseamnă să câștigi Cupa și Supercupa, ne‑am simțit extraordinar să ne putem bucura de ele alături de suporteri și suntem nerăbdători să mai trecem prin astfel de momente” a declarat Markovic pentru revista oficială a Universităţii Craiova.

Aproape că nu îmi pot aminti de un meci Universitatea – Farul, care să nu fi fost foarte spectaculos. Ținând cont că niciuna dintre echipe nu mai are presiunea calificării în play-off, eu zic că sunt șanse și mai mari să iasă un meci foarte frumos. Sper să vină cât mai multă lume la meci ca să fie și mai frumos. Suntem într‑o formă bună și am remarcat că asta începe să se simtă și la numărul tot mai mare de fani de pe stadion. Sperăm să vină chiar și mai mulți, pentru că este un meci important în fața unei echipe spectaculoase, ca și noi, și cred că nimeni nu va regreta dacă o să fie pe Oblemenco – Jovan Markovic

Markovic, aprecieri la adresa lui Reghecampf: „Mă bucur foarte mult că am început să marchez și că mi‑am ajutat echipa să facă puncte, până la urmă acesta este rolul meu în teren, să dau goluri. Cred că datorez acest pas tuturor celor de la Universitatea, de la Mister la colegi. Cu toții au fost și sunt alături de mine, mă ajută cu sfaturi, mă susțin. Mister este ca un tată pentru mine, mereu mă încurajează și laudă, când mai greșesc sau nu dau randament mă mai și ceartă, adică e alături de mine și la bune și la rele. Plus că, pe lângă relația specială pe care o am cu dânsul, eu zic că e un antrenor foarte bun. Mă bucur foarte tare că este antrenorul meu!”.

Dar, antrenorul în avertizează: revine Koljic. „Cu Markovic trebuie să avem răbdare, este tânăr, trebuie să lupte pentru locul lui, are concurenţă, pentru că va reveni Koljic. Nu e prima dată când a marcat Markovic, el este în top din acest punct de vedere, pentru că nu a jucat foarte mult şi are destule goluri. Are parte de o echipă puternică în spate, trebuie să muncească mai mult la antrenamente, să o ţină pe drumul acesta”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
VERDICT DUR pentru Simona Halep. A primit vestea chiar în această DIMINEAȚĂ: Nu are cum să...
VERDICT DUR pentru Simona Halep. A primit vestea chiar în această DIMINEAȚĂ: Nu are cum să...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×